Sorina Ciotîrca

Este o zi de vineri seara sau mai bine zis de sâmbătă dimineața, moment în care ma gândesc ce frumos ar fi dacă aș putea sa stau acum cu picioarele în nisipul fierbinte si sa privesc liniștita și frumoasa mare. As vrea sa fug departe de griji și de mizeria propiru-zisă de afară, de mine și de tine.

În surdina îmi sună obsesiv de două zile vocea ta fredonând: everywhere is calm/my night is colored headache grey/don’t wake me with so much…(R.E.M)..Hmm o fi de la oboseală și faptul că sinistra zăpadă m-a sleit de puteri și deși mă trezesc în fiecare dimineață mai obosită sunt mai veselă ca niciodată..

Aș vrea să fie vară și soare și o eșarfă albastră să mă gâdile la urechi în adierea simplă și ușoară de vânt; sau poate să colind cu o carte de Sartre ascunsă în buzunar și cu o cafea în mână străduțele înguste din dragul meu Paris. Dap doar chesti intangibile ce ma țin trează în momentul de față și mă îndepărtează de la cele căteva zeci de rânduri ce mă sfidează cu așteptarea lor, către drumul finalizării…al încheierii unui capitol important :)) Revin

Până atunci o sugestie muzicală colorată în timp ce închizi pleoapele extrem de grele și îți repeți obsesiv don’t wake me with so much: