Teroriştii ortodoxi

Posted by Sorina on Friday May 16, 2008 Under Cetatea şi barbarii

Gata cu nebuniile, să ne apucăm de lucruri seriose şi să dăm drumul mai cu talent la scris…Episodul 1

Astăzi am avut ocazia să particip la o discuţie interesantă despre un nou timp de război, acea ciocnire a civilizaţiilor, de care se tot vorbeşte. Astfel, coform teoriei lui Huntington, lumea devine din ce în ce mai mică, conştientizându-se tot mai mult diferenţele de natură culturală şi religioasă între popoare. Lupta se dă între ce se consideră a fi bine şi rău de către fiecare religie în parte. Aşadar bursieii din lumea arabă vin în “West”, unde datorită inadaptabilităţii suferite se transformă în ameninţări la adresa securităţii noastre. Oare să dăm vina pe libertatea mare pe care o găsesc aici…De ce zic asta? Păi o dată ajuns ce îi este permis unui astfel de individ: fumatul pe stradă, băutura şi distracţiile nocturne în locurile neduhovniceşti, consumul de hamburgeri şi carne “interzisă”, femeile pot primi din partea bărbaţilor locuri în tramvai şi nu sunt obligate să poarte costumaţia specifică.

Oare să fie din cauza dezrădăcinării şi a relocalizării elitelor sau din cauza dezoccidentalizării şi regionalizării economice (lumea se fragmentează economic, iar graniţele crăpăturilor au un dublu caracter: cultural şi religios). Tendinţele lor sinucigaşe sunt constructive datorită culturii noastre care e de tip suprematist. Faptul că ne dorim Libertate, Democraţie, respectarea Drepturilor Omului nu face dacât să amplifice prăpastia şi mai mare faţă de aceaştia. Oare limbajul este atât de diferit? Problemele de percepţie sunt o problemă atât de mare?

Oare şi în noi ar trebui să existe acest impuls atunci când părăsim locul nostru de baştină şi să ne răzvrătim la “Noul” găsit în ţările în care poposim. Oare putem şi noi să ne motivăm acţiunile prin substrat religios, să devenim un fel de “terorişti ortodoxi” (va continua…)

Leave a Reply