Sorina Ciotîrca

Rasfoind lenes 24 Fun (nu fac reclama stati linistiti ci doar precizam sursa ca asa este normal si firesc) am gasit un articolas deosebit de dragut scris de domnul Catalin Stefanescu, articolas ce m-a distrat nitel. Se intituleaza “Coana Europo, iarta-ne !“  

“Hai, fii simpatica… Bre, Coana, da-o dracu de treaba! Ai mai vazut la viata matale oameni beti. Talica esti pe lumea asta de atata amar de vreme, esti unsa cu toate alifiile, ai vazut de toate, nu te stropsi la noi ca o mai facuram lata inca o data. Mata’ ai uitat sa te veselesti si la cata democratie ai vazut, te-ai si plictisit. Da noi am apucat de curand la casu’ asta si nu ne mai saturam cu sarbatoarea. Habar n-ai cum e sa vii de la armata si sa te bucuri de civilie. Nu-ti mai vine s-o lasi cu petrecerea. N-ai de unde sa stii ce-am patimit noi, cate culcaturi am bagat, invatamant politic, masca pe figura, marsuri sinistre, foame ca la balamuc si plantoane, cand ai tai faceau catedrale. Acum vreo douajdeani, ‘om avea si noi drept sa ne veselim ca am scapat de nasulie. Cum? Au trecut deja douajdeani? Breeee, ce repede trece timpu’…

Vezi?! Mai cu mahmureala, mai cu un banc, mai cu o furaciune mica, nu cine stie ce, a trecut vremea. Da’ io zic ca daca esti simpatica, ne mai lasi un pic sa huzurim. Noi toti, raul, ramul, suntem precisi ca, la cat de doamna esti, n-ai cum sa fii naspeta si sa te superi pe noi. Recunoastem tot, ca n-are sens sa facem pe nebunii si sa mancam cacao. Da, dom’le. Asa e. Ti-am furat rufele de pe sarma de mai multe ori. Ti-am copiat cardu’ si am scos si noi de-o duda. Acuma n-o sa zici ca ai saracit din asta. Am sunat la matale la usa si am fugit. Am venit noaptea cu pretenii, mai machiti un pic, asa e, si am facut un pic de scandal. Buuun. E drept ca unii de ai nostri au tras de niste nepoate de-a lu’ matale. Da si ele erau de vina, ca purtau minijupe. Auzi?! Fii atenta. Sa nu te superi daca vin la matale in sufragerie niste unii de-ai nostri, intra incaltati si scuipa seminte. Nu, nu vorbesc nici o limba. Da’ sunt simpatici.

 Hai ca mai vorbim. Iti dau bip, da?!. Te-am pupat…“

VREAU, POT, CRED, SPER, LUPT, IMI PASA…Sunt doar cateva din cuvintele ce imi dau dragilor, curajul sa sun cu indarjire in fiecare zi pentru a aduce micutului SDV cei mai de soi vorbitori. Insa vreau sa stie toti ca munca asta nu e usoara si nu vreau sa sune asta ca un soi de a te plange de ceva. NU..Sa plece de la voi asemenea gand.

Sa capete sens faptul ca pana si cei mai buni dintre cei mai buni sunt extrem de umani, reusind sa te surprinda cu reactii din cele mai diverse.. DA, oameni pe care crezi ca ii cunosti doar pentru ca sunt implicati in cele mai diverse activitati, oameni care iti canta piese mult indragite, oameni care iti spun povesti frumoase pe bloguri sau la TV. Dezamagirea creste pe zi ce trece, o data cu raspunsuri categorice, pline de nepasare si dezinteres. Doare extrem de tare sa vezi cum acei care te fac sa speri si sa visezi iti demonstreaza de fapt ca nu le pasa sau fac unele lucruri doar de “ochii lumii.”

Este surprinzator cat de simpla poate fi tranzitia de la un raspuns sincer de genul “Nu pot pentru ca…” la ceva mult mai cuprinzator  de genul “Nu ma intereseaza, neinteresant”. Interesant nu este atat daca raspunsul poate exprima intr-un mod vulgar ceva, ci felul in care elementul catalitic poate fi deghizat, lasand in urma o maxima “de maxima generalitate”.

Si totusi nu ne pierdem speranta pentru ca sunt oameni minunati care au ales sa fie alaturi de mincutul nostru SDV si le multumim ca ne dau credit si ne sprijina.
Tic tac tic tac…timpul se scurge in favoarea noastra.
 
Si nu pot incheia mai frumos decat cu o mica fabula.
 
Cainele cu clopotel:
 
Era odata un caine care se apropia tiptil de picioarele oamenilor si-i musca.Drept pedeapsa, stapanul sau i-a legat un clopotel de zgarda pentru a-i preveni pe cei din jur.Cainele incepu sa se mandreasca cu clopotelul lui in fata celorlalti catei. Atunci, unul dintre ei ii spuse:
- N-ar trebui sa fii asa mandru de asta. Cu totii stim ca nu ti-au pus clopotel pentru meritele tale, ci pentru rautatea ta.

Morala acestei fabule: Spune-mi cu ce te mandresti ca sa-ti spun cine esti.
 

Gata cu nebuniile, să ne apucăm de lucruri seriose şi să dăm drumul mai cu talent la scris…Episodul 1

Astăzi am avut ocazia să particip la o discuţie interesantă despre un nou timp de război, acea ciocnire a civilizaţiilor, de care se tot vorbeşte. Astfel, coform teoriei lui Huntington, lumea devine din ce în ce mai mică, conştientizându-se tot mai mult diferenţele de natură culturală şi religioasă între popoare. Lupta se dă între ce se consideră a fi bine şi rău de către fiecare religie în parte. Aşadar bursieii din lumea arabă vin în “West”, unde datorită inadaptabilităţii suferite se transformă în ameninţări la adresa securităţii noastre. Oare să dăm vina pe libertatea mare pe care o găsesc aici…De ce zic asta? Păi o dată ajuns ce îi este permis unui astfel de individ: fumatul pe stradă, băutura şi distracţiile nocturne în locurile neduhovniceşti, consumul de hamburgeri şi carne “interzisă”, femeile pot primi din partea bărbaţilor locuri în tramvai şi nu sunt obligate să poarte costumaţia specifică.

Oare să fie din cauza dezrădăcinării şi a relocalizării elitelor sau din cauza dezoccidentalizării şi regionalizării economice (lumea se fragmentează economic, iar graniţele crăpăturilor au un dublu caracter: cultural şi religios). Tendinţele lor sinucigaşe sunt constructive datorită culturii noastre care e de tip suprematist. Faptul că ne dorim Libertate, Democraţie, respectarea Drepturilor Omului nu face dacât să amplifice prăpastia şi mai mare faţă de aceaştia. Oare limbajul este atât de diferit? Problemele de percepţie sunt o problemă atât de mare?

Oare şi în noi ar trebui să existe acest impuls atunci când părăsim locul nostru de baştină şi să ne răzvrătim la “Noul” găsit în ţările în care poposim. Oare putem şi noi să ne motivăm acţiunile prin substrat religios, să devenim un fel de “terorişti ortodoxi” (va continua…)