Sorina Ciotîrca

Rasfoind lenes 24 Fun (nu fac reclama stati linistiti ci doar precizam sursa ca asa este normal si firesc) am gasit un articolas deosebit de dragut scris de domnul Catalin Stefanescu, articolas ce m-a distrat nitel. Se intituleaza “Coana Europo, iarta-ne !“  

“Hai, fii simpatica… Bre, Coana, da-o dracu de treaba! Ai mai vazut la viata matale oameni beti. Talica esti pe lumea asta de atata amar de vreme, esti unsa cu toate alifiile, ai vazut de toate, nu te stropsi la noi ca o mai facuram lata inca o data. Mata’ ai uitat sa te veselesti si la cata democratie ai vazut, te-ai si plictisit. Da noi am apucat de curand la casu’ asta si nu ne mai saturam cu sarbatoarea. Habar n-ai cum e sa vii de la armata si sa te bucuri de civilie. Nu-ti mai vine s-o lasi cu petrecerea. N-ai de unde sa stii ce-am patimit noi, cate culcaturi am bagat, invatamant politic, masca pe figura, marsuri sinistre, foame ca la balamuc si plantoane, cand ai tai faceau catedrale. Acum vreo douajdeani, ‘om avea si noi drept sa ne veselim ca am scapat de nasulie. Cum? Au trecut deja douajdeani? Breeee, ce repede trece timpu’…

Vezi?! Mai cu mahmureala, mai cu un banc, mai cu o furaciune mica, nu cine stie ce, a trecut vremea. Da’ io zic ca daca esti simpatica, ne mai lasi un pic sa huzurim. Noi toti, raul, ramul, suntem precisi ca, la cat de doamna esti, n-ai cum sa fii naspeta si sa te superi pe noi. Recunoastem tot, ca n-are sens sa facem pe nebunii si sa mancam cacao. Da, dom’le. Asa e. Ti-am furat rufele de pe sarma de mai multe ori. Ti-am copiat cardu’ si am scos si noi de-o duda. Acuma n-o sa zici ca ai saracit din asta. Am sunat la matale la usa si am fugit. Am venit noaptea cu pretenii, mai machiti un pic, asa e, si am facut un pic de scandal. Buuun. E drept ca unii de ai nostri au tras de niste nepoate de-a lu’ matale. Da si ele erau de vina, ca purtau minijupe. Auzi?! Fii atenta. Sa nu te superi daca vin la matale in sufragerie niste unii de-ai nostri, intra incaltati si scuipa seminte. Nu, nu vorbesc nici o limba. Da’ sunt simpatici.

 Hai ca mai vorbim. Iti dau bip, da?!. Te-am pupat…“

Pentru ca e miercuri, pentru ca e cald si nici o urma de vreun nor uitat pe cer, pentru ca mi-e dor de noi doi amandoi, pentru ca miroase a cafea si a liliac, pentru ca mi-e somn, pentru ca marea e prea departe, pentru ca visez cu ochii deschisi la campii de lalele albe si rosii, pentru ca imi plimb mana lenesa prin par, pentru ca pe masa sta o carte ce ma imbie catre o alta lume, pentru ca as vrea sa fiu doar o ora in mintea  ta sa vad ce gandesti, pentru ca te iubesc…

E toamnă, e foşnet, e somn…
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol…
Şi-i frig, şi burează.Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.

                             George Bacovia

Am zarit mana aceasta inainte chiar de a-i vedea bine fata si ochii. Bratul intreg, probabil, se odihnise pana atunci pe pian, si, la intrarea mea, il ridicase, lenesa. Degetele mi s-au parut neobisnuit de insufletite, parca ar fi fost singurul lucru viu printre toate acele fragmente de viata imbulzite in salon. Si mai era ceva, un amanunt care m-a obsedat apoi multa vreme: mana intreaga parea goala, degetele acelea palide si nervoase erau parca facute anume sa poarte un inel, si inelul acela lipsea. Era o mana pura, nelogodita, monarhala…

Dar dragostea a venit tarziu, dragostea a inceput de-abia dupa ce vraja aceea izbutise sa ne izoleze si sa ne topeasca unul intr-altul. Pentru ca, fireste, unirea trupurilor noastre s-a pecetluit in acea clipa suspendata, cand am cules-o intreaga, cuprinzandu-i numai palma. Mana acea palida, nervoasa, atat de stranie in nuditatea ei, care ma fascinase de la primul meu pas in salon, imi comunica acum nu stiu ce caldura feminina, ce neastampar uimit, pe care-l simteam navalind incet in tot trupul.

Eram cu desavarsire nauc. Am prins-o in brate, de asta data strivitor, salbatec si i-am cautat gura. A incercat sa se apere, si trupul ei s-a zbatut o clipa infiorat, apoi mi-a cuprins umerii si mi-a primit sarutarea inebunita. Nu mi-a mai dat drumul din brate. Cand si-a desclestat buzele din cuprinderea aceea de foc, mi-a soptit calda:

- Gandeste-te bine ce faci, gandeste-te bine…

Si apoi, de a doua zi, a inceput ceasul patetic si plenar al dragostei. N-am mai incercat si nici n-am mai simtit de atunci nevoia sa scap din incantarea aceasta care ma vrajise. Fiinta mea intreaga era inecata. Tot ce crezusem, mai inainte despre dragoste, despre voluptate, despre libertate se dovedea acum pueril, superficial, aproape vulgar. Toate femeile intalnite pana atunci le uitasem; micile lor pasiuni, micile lor demente, mediocrele jertfe mi se pareau ridicole. Mi-ar fi fost peste putinta de inchipuit, mai inainte de a fi cunoscut si iubit pe Ileana, ca omul se poate uni atat de desavarsit, ca dragostea poate implini intr-atat fiinta. Prezenta aceea, de care ma temusem atat, pe care o stiam macerata ca piatra iadului, prezenta femeii iubite - care este, pentru orice barbat, demonie, dezagregare, risipire - am simtit-o, de asta data, ca o implinire ingereasca a fiintei mele…

Setea trupurilor noastre a fost greu de stins atunci. Parca nu mai era imbratisare contopirea aceea din urma, cand cu adevarat se topeau contururile, disparea carnea, ne uitam respiratia, mistuiti amandoi de o singura - insangerata si nesatioasa - gura. De mai multe ori am nadajduit ca la capatul rapirii aceleia vom intalni, impreuna, moartea. N-am stiut ca poate fi atat de ispititoare moartea, atat de calda - voluptate fara spasm, beatitudine fara strigare. In putinele clipe de luciditate, cand ma trezeam, imi dadeam seama ca ursita nu-mi alesese numai un anumit suflet pe care trebuia sa il iubesc, ci alesese si un anumit trup, pe care numai patima mea il putea frange. Toate cunoasterile trupesti de pana atunci mi s-au parut un simplu si nevinovat joc, o gratuita voluptate. Ileana se nascuse numai si numai pentru mine. Am avut atunci revelatia adevaratului sens al strigatului: a mea- al meu! Posesiunea, cat ar fi ea de perfecta, nu inseamna aproape nimic, Cel ce a spus ca amorul e o chestiune de epiderma se referea, fara indoiala, la aceste cunoasteri inferioare ale trupului, la faptul ca o posesiune e posibila numai in anumite conditiuni fizice si pentru anumite exemplare umane. Dar trupul poate revela mai mult. Dincolo de voluptate, este cu putinta o regasire desavarsita in imbratisare, ca si cum ai cuprinde - pentru intaia oara - o alta parte din tine, care te “incheie”, te completeaza, revelandu-ti alta experienta a lumii, imbogatita cu alte, noi dimensiuni…

                                                                                           Mircea Eliade - Nunta in cer